Covasna Media Group

Leapsa hiturilor naive

Inca o leapsa, primita de la Cosmin de data asta, despre piesele romanesti de care ne e putin ”jena” ca s-au aflat in topul preferintelor personale. Cum nici unul dintre noi n-a prea scapat de perioada treisudest-animalix-haichiu-eleistica...
cei trei nominalizati ai mei sunt..

Una de chef...



Una de despartire...



Si alta de iubire..



Si la final un audio de care sigur ati uitat, cu DJ COCO!!!!!!



DJ COCO
Asculta mai multe audio Diverse »


Hai c-au fost vremuri frumoase...

Leapsa celor 99 de lucruri despre mine

N-am mai primit de mult o leapșă, dar iată un bun pretext pentru a mă reapuca de scris pe blog după multă vreme. Mi-a fost frică de faptul că leapșa asta o să ajungă la mine de când am văzut-o la Roger...

Așadar, prieteni sau dușmani, pentru a mă cunoaște mai bine trebuie să știți următoarele 99 de lucruri:

1. Sunt pe jumătate român, pe jumătate maghiar.
2. Pe cei care la modul general detestă românii sau detestă maghiarii, fără să țină
cont de calitatea omului, îi detest!
3. Lucrez de la 15 ani și am devenit un workahoolic.
4. Nu vei înțelege asta, nu ne vom înțelege :)
5. Am mers la școală de la 6 ani pentru că grădinița mi s-a părut extrem de plictisitoare.
6. Din cauza asta până în vacanța dintre a 7-a și a 8-a în care am crecut vreo 10 cm, am fost mereu cel mai mic din clasă...
7. Cred că am fost mereu mai matur decât trebuia la vârsta respectivă, fapt pentru care cu micii excepții prietenii mei au fost mereu fete...
8. Am început liceul la mate-fizică și l-am terminat la limbi străine.
9. Am terminat facultatea de drept și mi-am luat licența din pură amibiție. Chiar dacă astăzi mă ajută în afaceri, nu e o facultate care să-mi fii plăcut.
10.Am lucrat în radio 10 ani. Am trecut prin toate pozițiile și funcțiile de la un simplu animator la director.
11.Viața din radio e incredibilă! Am amintiri cu care puțini se pot lăuda.
12.Am multe cunoștințe și puțini prieteni! Dar mi i-am ales pe sprânceană.
13.Am cunoscut personal mai multe personalități naționale și internaționale și m-am convins că suntem oameni cu toții...
14.Iubesc oamenii cu bun simț și inteligență, încerc să-i ignor pe cei ce sunt altfel.
15.Mă implic prea mult în tot ce fac și adeseori sunt dezamăgit...
16.Mă enervez ușor pentru că sufăr de boala secolului XXI - stresul!
17.Iubesc sportul și mă bucur că am ajuns să-l practic mai des decât îl privesc.
18.Respect enorm atletismul și-l consider sportul rege, pentru că stă la baza majorității celorlalte discipline sportive.
19.Am văzut pe viu o mare competiție atletică și mi s-a părut fantastic.
20.îmi place baschetul și am fost fan-convins Seattle Supersonics și Shawn Kemp.
21.Îmi place tenisul și nu cred că va mai exista vreodată un jucător precum Thomas Muster.
22.Îmi place doar fotbalul mare, nu urmăresc campionatul României, dar sunt la curent cu cele din Italia, Anglia și Spania.
23.Sunt un suporter fanatic Juventus Torino.
24.Dacă te iei de Alessandro Del Piero, mă supăr la fel de tare precum dacă mi-ai jignii părinții :))
25.Îmi iubesc părinții enorm pentru că le datorez mult din ceea ce sunt!
26.Sunt mândru că ceea ce sunt, m-a ajutat să obțin singur ceea ce am!
27.Sunt fan Cirque Du Soleil. Nu voi rata nici un spectacol care vine în Europa.
28.Sunt șofer de la 18 ani, dar nu mai suport circulația din România.
29.Dacă o să am suficent de mulți bani o să-mi cumpăr elicopter.
30.Până atunci conduc o Honda Accord Tourer nou-nouță proaspăt achiziționată, cu 200 CP și motor de 2,4 benzină.
31.O să mai lucrez încă 3 ani ca s-o plătesc.
31.Am fost dependent de cartofi prăjiți.
31.Nu mai sunt, dar îi mănânc la orice oră cu plăcere.
32.Nu fumez!
32.Beau foarte rar și de obicei cu motiv.
33.Pfuai cât mai e până la 99!
34.Nu știu dacă pot trăi fără telefon mobil și laptop.
35.Nu-mi place apa! Dar consum sucuri cât cuprinde!
36.Iubesc cafeaua deși 19 ani mi s-a părut oribilă!
37.Am peste 2500 de cd-uri și peste 900 de giga de muzică!
38.Le-am ascultat pe toate măcar o dată...cred...
39.Îmi place să călătoresc.
49.Durata ideală a unei călători între 3 și 5 zile.
50.Tot acasă-i cel mai bine.
51.Sunt încă în Sfântu-Gheorghe pentru că nu sunt adeptul teoriei oraș mic/oportunități mici.
52.Prefer să fiu într-un oraș mic și să fac lucruri mari!
53.Am vorbit în fața a 5000 de oameni!
54.Am organizat concerte cum sper să mai fie vreodată în acest oraș!
55.Bucuria spectatorilor de la aceste evenimente și reușita lor sunt cea mai mare satisfacție a vieții mele.
56.Am dat autografe dar nu m-am simțit niciodată vedetă.
57.Am reușit să formez o echipă și să modelez niște oameni.
58.Toți cei pe care i-am ”modelat” m-au învățat câte ceva și m-au ”șlefuit” la rândul lor pe mine.
59.Am citit la un moment dat prea mult, iar acum prea puțin..
60.Gust cu plăcere oricând un film bun.
61.Am văzut mii de filme...
62.Am și plâns la unele pentru că recunosc sunt prea sensibil!
63.Sensibilitatea e un handicap pe care-l poți transforma într-un mare atu!
64.Îmi place să cred că știu să iubesc, dar nu știu dacă mă pricep să fiu iubit!
65.Nu-mi place posesivitatea și voi fii mereu independent!
66.Îmi plac copiii!
67.Vreau să fac unul, dar la momentul potrivit (cam peste 6-7 ani)
68.Vreau să ajung pe toate continentele lumii, deși mereu voi fii fan Europa.
69.Îmi place..
70.Consider că sex-ul n-are farmec fără sentimente!
71.Nu port cravată!
72.Va trebui să-mi schimb acest obicei pentru că mă aflu din ce în ce mai des în situații în care cravata e un accesoriu obligatoriu.
73.Cel mai bine îmi descarc nervii jucând FIFA!!
74.Actualmente joc Fifa 2009, pe un XBOX 360, dar n-am ratat nici un joc din această serie de la Fifa 98 încoace...
75.Sunt proprietarul unei stele cu numele meu, am primit-o de ziua mea de la colegii mei.
76.Nu-mi plac hârtiile,contabilitatea,scrisul de mână și birocrația!
77.Respect banii pentru că am învățat cât de greu se fac! Asta nu înseamnă că-i iubesc!
78.Detest oamenii proști și oamenii fățarnici! Iert greu și uit și mai greu!
79.Nu cred că există nimic mai rău decât oamenii car doresc deliberat răul altor oameni!
80.Nu-mi place frigul dar nici căldura excesivă!
81.Nu-mi place Marea Neagră!
82.Nu-mi plac manelele, dar îmi place muzica țigănească autentică.
83.I-am văzut live pe Bon Jovi, Rolling Stones, Metallica, Robbie Williams, Scorpions, Faithless și muuuulți alții!
84.Cel mai mare regret este că nu am trăit perioada Cenaclului Flacăra!
85.Îl ador pe poetul Păunescu, îl detest pe politicianul Păunescu.
86.Consider că presa sportivă din România este sub orice critică.
87.Și că România este o țară incultă! Atât în sport cât și în multe altele..
88.Totuși nu cred că mă voi muta vreodată în altă țară! Cred în schimbare...în timp...
89.Iar dacă un străin vorbește de rău românii, îmi sare țandăra...
90.Omul pe care îl respect cel mai mult este tatăl meu!
91.Iar mama mea este omul pe care-l iubesc cel mai mult deși mă enervează cel mai des.
92.Am prietenă și o iubesc. Într-o zi poate o să mă și căsătoresc, deși nu țin neapărat...
93.Cu siguranță însă îmi voi împărți viața cu cineva...
94.Chiar dacă am momentele mele de singurătate în care trebuie să fiu lăsat în pace.
95.Mă consider un om realizat (mai ales pentru vârsta mea) dar asta nu înseamnă că nu sunt ambițios să vreau mai mult.
96.Sper să pot spune stop muncii în ritmul nebun de astăzi cel târziu la 40 de ani!
97.Vreau să stau într-o căsuță undeva într-o zonă montană și să am o bătrânețe liniștită în care prieteni vechi să-mi calce cât mai des pragul.
98.Sper să mor de bătrânețe, fără probleme de sănătate, am fobie de spitale!
99.Sper să las ceva în urma mea....

Dau mai departe leapșa blogăriței de pe Green Street...

Armin van buur..ain?

ARMIN VAN BUUREN sau ARMIN VAN BUURAIN

E un joc de cuvinte care vă desluşeşte dilema mea. A fost show-ul celui mai tare dj pe ploaie sau show-ul ploii la concertul celui mai tare dj ? Încă mă gândesc cine a avut o evoluţie mai «fulgerătoare », el sau ploaia ?
Sunet, viziune, lumini…imaginează-ţi toate astea la un loc, spunea promo-ul Armin Only 2008. Nici o vorbă despre fulgere, tunete, ploaie torenţială, haine unde până la piele, boxe scurtcircuitate, ecrane cu led-uri arse şi pixeli morţi sau decoruri compromise. Cu alte cuvinte socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar ceea ce putea fi un spectacol senzaţional, s-a transformat într-un spectacol care s-a chinuit vreo patru ore să devină senzaţional şi a reuşit asta doar parţial odată cu oprirea ploii.
Echipa de emisie Radio Loco a fost prezentă la Armin Only 2008 pentru a-l vedea pe cel mai bun DJ al planetei, dar cred că entuziasmul cu care am plecat spre Bucureşti a fost mai mare decât cel cu care am revenit de la Arenele Romane. Asta pentru că ne aşteptam la mai mult sau mai bine. Dau vina în proporţie de 80% pe ploaie, dar şi pe organizarea „românească” de care am avut mereu parte cu execepţia B’estival, singurul loc în care detaliile gen călcare-n picioare la intrare şi lipsă de soluţii pentru probleme simple au fost rezolvate.
Aici ca-ntotdeauna, câteva mii de oameni s-au înghesuit să intre pe aceeaşi poartă, soluţiile pentru ploaie gen pelerine sau folii de plastic au lipsit cu desăvârşire, în ciuda prognozei meteo, iar show-ul a suferit.
Surpriza plăcută rămâne pentru mine din multe puncte de vedere publicul de care dj-ul fenomen al Olandei s-a bucurat. Am văzut foarte puţin „manelism” , aproape deloc bădărănism şi cred că foarte puţini „necunoscători”. Lumea ştia muzica, se bucura de ea şi privea totul dintr-un unghi mult mai puţin critic-tehnicist decât mine. Nici dificultăţile tehnice, nici ploaia, nici sunetul prost, nu au putut să-i oprească pe fani să se simtă bine. Ceea ce până la urmă contează mai mult decât preocupările mele pentru „cum se vede” şi „cum se aude”.
Aşa că vorba unei prietene şi viitoare colegă: „a fost un concert-test divin: Ce fac românii când vine potopul? Ridică mâinile şi dansează!”.



Bon Jovi la Viena

Am fost pe 4 iunie la Viena special pentru concertul lui Bon Jovi si marturisesc ca totul a fost peste asteptarile mele. 120 000 de oameni, 35 000 de masini la un loc (austriecii au facut din blocajele de trafic un scandal national) si o atmosfera colosala in ciuda ploii. Showul de lumini a fost de senzatie, sunetul impecabil, iar prestatia lor...super profesionista. Jon "se tine" senzational, sunt invidios pe un barbat care la varsta lui are asa o forma fizica si arata atat de bine. Na c-am zis-o! :)) Una peste alta o seara de neuitat...atat pentru mine cat si pt Mada pt care excursia a fost cadou de majorat :) Eu am tipat mai putin, dar tot impresionat am ramas... Cateva imagini ca sa va faceti o idee....







Dame mama gud love



Mahala Rai Band cu o piesa care a facut senzatie pe scena unor festivalui precum Glastonbury la care nici o alta formatie romaneasca nu are si nu va avea multi ani de aici incolo acces....

Hai baloba

Bucovina Style

Intr-un imens magazin de muzica din Viena am aflat de existenta unui stil muzical numit "Bucovina Style". Nebunia a inceput cu Ian Oliver feat Shantel - Bucovina... iar de aici compilatii intregi pe teme asemanatoare. Am gasit pe una dintre ele cateva piese "mortale" "de te baga-n boala" "iti dau boala de ficat si te tin lapat" si "iti dau ventialtoare cand bagi tare la motoare" :)))

Listen to the files de mai sus sau uitati-va la videoclipul asta...

Shantel - Disko Partizani