Covasna Media Group

Saint George Nights!


Hristos a Inviat pentru cei ce-ati sarbatorit Pastele!
Din nou multă gălăgie, din nou tam-tam, din nou lume multă ieşită parcă din toate găurile şi ascunzătorile, totul se întâmplă între 1 şi 4 mai de zilele oraşului Sfăntu Gheorghe. Agitaţia şi foamea de expunere în această perioadă sunt la cote maxime. Asta pentru că toata lumea vrea să iasă cât mai mult în evidenţă. În frunte cu organizatorii, care însă ca de obicei vor încasa mai toate înjurăturile şi rareori laudele. Nu că ar merita prea multe laude, dar nici chiar numai înjurători.
Controversele vor fi legate ca în fiecare an, de banii alocaţi, de evenimentele programate şi de gusturile satisfăcute sau nu. Un lucru e sigur. Din punctul meu de vedere cel puţin. Şi anume, faptul că din nou avem multe nume mici, de nişă, care nu ştiu cât public vor atrage, iar numele mari sunt extrem de puţine. Se pare că exemple precum concertul aniversar Şugaş cu Neoton Famillia şi Compact, nu au folosit în niciun fel organizatorilor zilelor.
Dacă pe timpul zilei, micul şi berea rămân marele argument, evenimentele cele mai interesante se desfăşoară „pe întuneric”. Tocmai de aceea aş propune rebotezarea sărbătorii cu titlul „Nopţile Sfântului Gheorghe”. Şi sincer, v-aş propune să staţi acasă şi să dormiţi în timpul zilei, iar noaptea să vă distraţi. Partea bună e că sunt multe iniţiative private cu DJ, VJ, MC şi alte prescurtări. Adică în sfârşit şi altfel de muzică. Şuie Paparude sunt vedetele – având programate pe 2 mai, două reprezentaţii. Varianta scurtă pe scena din centru de la ora 22 (un show de 45 de minute) şi varianta lungă (show de 180 de minute ce include şi un live session Dj Haulte Culture si piese necenzurate gen "Aveti sange-n c#?ie" :) ) la Poşta Veche, din centrul oraşului, acolo unde se va „monta” o locaţie alternativă de spectacol. Vineri o dam pe drum'n'bass :)
În aceeaşi locaţie de la Poşta Veche, sâmbătă, puteţi urmări la treabă unul din cei mai importanţi producători şi dj-i ai momentului. Emil Lassaria, artistul care a „reînviat” balada lui Ciprian Porumbescu promite o noapte incendiară, susţinut şi de câţiva din cei mai importanţi Dj-i locali : Blacklight, Roger şi Jaycriss.
În rest... obişnuitul balamuc pe care sincer am ajuns să-l detest. Pe scurt pentru cei ce n-aţi înţeles mesajul, ziua în pat, noaptea la dansat! Recomandare personală...

0 Responses to "Saint George Nights!"