Oameni şi … scorpioni
Sâmbătă, la Sibiu, trupa Scorpions a concertat în faţa a patruzeci de mii de spectatori, dintre care vreo cincizeci de ascultători ai Radio Loco. Nu e prima dată când noi, băieţii Loco, facem lucruri pentru oameni, în special pentru ascultătorii noştri. E însă prima dată când organizăm o „excursie”, chiar dacă experienţa poate trimite cu gândul la deplasări cu clasa din fragedă tinereţe. Interesantă, cu plusuri şi cu minusuri, atât în privinţa noastră cât şi a celor care au participat, campania „Ia-mă, nene, la Scorpions!” reprezintă o premieră şi cred eu o reuşită. La capitolul „de criticat” aş menţiona reţinerea oamenilor de a se „juca”, de a face un efort minim pentru a cânta o bucată de câteva secunde din Scorpions. Aşa cum m-am aşteptat, au fost foarte mulţi cei care au telefonat, au întrebat dacă nu-i luăm contracost şi pe mulţi dintre ei i-am refuzat pentru simplul motiv că această acţiune presupunea pe lângă scopul ei final şi acela de a scoate lumea din amorţeală. Mai puţini au fost cei care au acceptat „proba” care asigura accesul în autocarul LOCO de Sibiu, o provocare care cerea puţină bunăvoinţă, un dram de relaxare şi un altul de dorinţă de distracţie. Lucruri din punctul meu de vedere mult mai importante decât disponibilitatea financiară a ascultătorului.
La capitolul „de remarcat” aş menţiona unitatea echipei Radio Loco, care a venit in-corpore la Sibiu în ciuda faptului că nu toţi membrii ei sunt fani ai muzicii rock. De asemenea, m-a bucurat faptul că încă odată campania a avut ecouri între oameni de toate facturile, vârstele, etniile şi orientările.
Concret vorbind, peste douăzeci de ascultători între 15 şi 45 de ani şi echipa extinsă a radioului au călătorit absolut gratuit la un concert care se anunţa fenomenal. Dacă a fost sau nu pe măsura aşteptărilor, depinde de percepţia fiecăruia dintre cei prezenţi. Personal nu pot să-mi ascund o anume dezamăgire, pentru că fiind obiectiv şi exigent, nu am fost chiar încântat de ce am găsit la Sibiu.
Tipic pentru un concert cu acces liber, cel despre care vorbim a avut parte de un exces de spectatori, dintre care mulţi oameni fără vreo afinitate faţă de muzica celor de la Scorpions. Tocmai de aceea publicul a părut timid, nu foarte entuziasmat şi adeseori parcă în contratimp cu ce se întâmpla pe scenă. Dacă pentru prestaţia scorpionilor am un „10 cu felicitări” pentru sonorizare nu pot decât să-mi smulg un „2 cu înjurături”, puterea şi calitatea sunetului fiind inadmisibil de proaste.
Ca o concluzie, nu voi repeta experienţa decât la evenimente cu taxă de intrare, în care publicul primeşte de cele mai multe ori ceea doreşte, pentru că plăteşte. Vom merge probabil mai puţini, dar, sunt convins, satisfacţia va fi alta. Vom continua să încercăm prin astfel de acţiuni să ne cunoaştem şi apropiem ascultătorii, convinşi că Loco poate fi mult mai mult decât un simplu post de radio. Pentru a face posibil acest lucru vom avea nevoie în continuare de parteneri la fel de amabili precum societatea Capitaly Auto, cea care a asigurat, în condiţii perfecte, transportul la Sibiu.
Oameni si ... scorpioni
Posted by Dani Santa
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Responses to "Oameni si ... scorpioni"
Trimiteți un comentariu