Bârfa e la mare preţ în România. Zvonistica de asemenea. Iar presa le ridică la rang de religie. Altfel nu-mi pot explica cum posturi de radio de top sau ziare cu acoperire naţională crează emulaţii şi chiar isterii pe baza unor informaţii incerte sau chiar absurde.
E motivul pentru care nu mai cred în venirea nici unei trupe în România până la un comunicat de presă oficial sau o confirmare pe site-ul respectivei trupe sau respectivului artist. Exemplele cele mai grăitoare sunt recente: „Metallica în România” este un titlu apărut în presă şi pe numeroase site-uri muzicale din România într-un moment în care aflând că trupa legendară va concerta la Sofia, s-a încercat contactarea ei şi pentru o prestaţie în România. Totul era la stadiu de „aflat numărul de telefon al impresarilor” când ştirea era dată ca certă de mai multe site-uri de la care am pretenţii. Mai mult, au apărut informaţii cum că respectivul concert ar avea loc la Bucureşti exact în ziua în care e programat şi recitalul Lenny Kravitz, de parcă e cineva atât de idiot să facă doua astfel de concerte în aceeaşi zi. Sincer, mi-e greu să cred că Metallica va veni în România la ce amintiri au membri trupei din ţara noastră şi odată definitivat calendarul trupei, schimbări apar în cazuri rarisime. Mai mari sunt şansele în cazul celor de la Bon Jovi, care au o propunere concretă de a-şi prelungi turneul care se încheie la finele lunii iunie, în iulie în centrul şi sud-estul Europei. Şi aici totul este la nivel ipotetic dar totuşi ştirile curg râuri. Nu se cunoaşte organizatorul, nici data, nici locul, dar sigur vin Bon Jovi. Mai mult, am aflat că „ştirea” a plecat de pe un forum pe care, atenţie, un anonim scria că are informaţii certe că Bon Jovi va concerta la Atena şi că n-ar fi rău daca s-ar duce şi la Bucureşti , Budapeste şi Sofia. Concluziile le trageţi singuri! Şi apropo....aţi auzit? Vin să concerteze în România Pink Floyd, Led Zeppelin şi Queen, iar Freddy Mercury va învia special pentru asta. Astea-s sigure. Nu se ştie încă data la care vin Aerosmith, Guns’n’Roses şi U2. Dar vin şi ei! Poate în aceeaşi zi, poate pe acelaşi stadion, poate cântă la acelaşi microfon. Hai, daţi vestea în ţară...
Zvonmânia....
Posted by Dani Santa
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Responses to "Zvonmânia...."
Trimiteți un comentariu